Coachingul începe cu NU ȘTIU

Coachingul începe cu NU ȘTIU

Este bine-cunoscută butada că un coach este un expert ce nu știe nimic, dar este foarte curios să descopere ce este posibil. În felul acesta, îi creează clientului spațiul în care să-și expună, să-și exploreze și să-și valorifice propria percepție despre situație, resurse și soluțiile posibile.

Dar mai puțin evident este faptul că inclusiv pentru client, procesul de coaching începe din momentul în care răspunde NU ȘTIU. Până atunci, clientul nu face decât să împărtășească, să justifice, să explice lucruri pe care le știa deja, dar care nu i-au servit la depășirea obstacolelor și atingerea obiectivelor.

Or, așa cum subliniază cât poate de des Richard Bandler, paradoxul schimbării constă în a te îndoi de ceea ce părea foarte sigur și a deveni sigur de ceea ce părea imposibil sau improbabil.

Instrumentul de auto-coaching ce urmează te ajută să-ți modifici percepția despre o anumită situație, facilitând găsirea de soluții, indiferent de natura provocărilor sau perioada (uneori măsurată în decenii) de când te confrunți cu acea situație.

O problemă bine definită conține în ea soluția

Cel mai bine-cunoscut tip de probleme pe care suntem obișnuiți să le rezolvăm sunt cele matematice. Iar acesta este prototipul lor:

a + b = x

Sau, încă mai simplu:

1 + 1 = ?

Matematica a fost creată pentru a permite aducerea oricărei situații la un nivel de abstractizare suficient de ridicat pentru a i se putea aplica un set de reguli logice, convenite o dată pentru totdeauna.

Bine definită, orice problemă matematică are o soluție, pe care apoi o putem verifica în mod concret.

Matematica învățată încă din grădiniță ne educă mintea să realizeze astfel de eliminări ale detaliilor neimportante, pentru a transforma o situație complexă sau complicată în una a cărei soluție poate fi găsită simplu, prin aplicarea unei reguli.

Răspunsul corect la întrebarea cât fac 1 plus 1 îl știu și copii de grădiniță: 2.

Dar, paradoxal, el nu este adevărat decât în anumite cazuri:

  • când ne referim la o operație aritmetică, definită într-o bază mai mare de 2 (în cazul operaților binare răspunsul corect fiind 10),
  • realitățile reprezentate de cifra 1 sunt într-adevăr similare și, după aplicarea transformării indicate de semnul egal își păstrează individualitatea (de exemplu nu sunt 2 picături de apă care, în momentul în care se ating, formează o singură picătură mai mare),
  • aceste realități nu generează o alta, nouă prin interacțiunea lor (de exemplu bărbat + femeie = cuplu cu copil, deci 3 oameni).

Toate aceste condiții sunt considerate de la sine înțeles, numai că ele influențează semnificativ:

  • definirea entităților cu care operăm în partea descriptivă (din stânga semnului egal),
  • alegerea operatorului (în aritmetică: plus, minus, înmulțit, împărțit) ce descrie tipul de relație existentă între termenii problemei,
  • alegerea tabelei de răspunsuri exacte (tabla adunării, scăderii, înmulțirii sau împărțirii, definită pentru fiecare bază numerică în parte), din care aflăm răspunsul corect în partea dreaptă a ecuației.

Zecile de mii de probleme matematice, fizice sau chimice pe care le rezolvăm pentru a absolvi cel puțin liceul ne creează certitudinea în legătură cu abilitatea noastră de a găsi răspunsul corect dintr-un set tot mai extins de tabele prestabilite, dar nu ne dezvoltă în egală măsură capacitatea de a trece, independent și eficient, prin procesul de:

  • abstractizare a situației, pentru a o putea defini sub forma unei ecuații,
  • selectare corectă a bazei numerice și a operatorilor logico-matematici corespunzători,
  • găsire a soluției din tabela de răspunsuri prestabilite,
  • aducere în concret a răspunsului găsit astfel.

Doar astfel problemele din viață pot fi rezolvate corect și eficient, altfel ne vedem în situația de a bâjbâi și suferi consecințele amânării găsirii soluției și menținerii situațiilor actuale.

Complicata relatie dintre 1 si 1

Complexitatea relațiilor dintre 1 și 1

Cu excepția celor implicați în mod constant în inginerie, proiectare sau contabilitate, la care se păstrează regulile învățate până în liceu, majoritatea ne confruntăm cu provocarea de a aborda probleme relaționale sau sociale doar cu un set de reguli logice, dar fără experiența abstractizării descrierilor și apoi a readucerii în concret a rezultatelor.

Așa că în viață, cel mai adesea, ne confruntăm cu probleme pe care nu știm nici să le definim, nici să le rezolvăm.

De exemplu relația de cuplu este simultan una:

  • de adunare (vor zice administratorii de bloc),
  • de scădere (se vor bucura cei doi, când descoperă că pot plăti o singură chirie comună),
  • de înmulțire (vor consemna statisticienii, din momentul în care cuplul începe să aibă copii),
  • de împărțire (vor negocia cei doi, în privința sarcinilor gospodărești).

Bucuriile și plăcerile sunt calculate sub forma unei integrale, tensiunile și neplăcerile activează calculul diferențial, iar pentru evaluarea efectului amantului sau amantei este nevoie de transformata Fourier. Asta ca ză nu mai vorbim despre geometria complexă a distribuirii spațiului din patul conjugal sau din debara!

Ei, cât de departe suntem de posibilitatea de a spune simplu:

EA + EL = LOVE

Iar aplicarea operatorilor incorecți nu face decât să accentueze problemele:

  • preferăm scăderea implicării în gospodărie, în locul respectării împărțirii inițiale,
  • adunăm frustrare și amărăciune, în loc de bucurie și plăcere,
  • încercăm împărțirea dragostei copiilor, în locul înmulțirii ei.

Iar rezultatul este extras dintr-o tabelă în care credem tot mai puțin, dar pe care ne încăpățânăm să o considerăm exactă.

Aceeași situație o putem regăsi în relația dintre angajat și angajator, dintre Stat și cetățeni, dintre nivelul de aspirație (obiectivele pe care ni le propunem) și cel de împlinire (realizările concrete) etc.

Complexa relație dintre EA și EL

Pas cu pas, de la problemă la soluție

Indiferent de natura situației cu care te confrunți, ia-ți 30 de minute pentru a-ți optimiza capacitatea de a găsi soluții:

a. Identificarea elementelor implicate

Scrie o listă a persoanelor implicate în acea situație, adăugând eventual și entități (de genul compania, administrația, primăria, grădinița, școala, ANAF, departamentul de vânzări sau cel de contabilitate etc.).

Îți amintești că cu cât erau mai mulți termeni, cu atât ecuația era mai greu de rezolvat?

Pentru a-ți ușura pașii următori, redu lista la minimul de termeni, verificând dacă:

  • toate persoanele sau entitățile de pe listă sunt permanent implicate, sau intervin doar în anumite momente (caz în care ai putea să le elimini inițial, indicând care sunt condițiile care activează implicarea lor),
  • poți include anumite persoane într-un grup generic, în cadrul căruia comportamentul și așteptările lor sunt relativ similare (de exemplu copiii, rudele, prietenii, colegii, clienții, vecinii etc.).

La modul ideal, ar trebui să operezi cu o listă de 2, 3, maxim 5 nume sau entități, în caz contrar fiind recomandabil să apelezi la un coach pentru a te ajuta să gestionezi complexitatea situației.

b. Identificarea naturii relației dintre elemente

Desenează un tabel având numărul de linii și coloane egal cu cel de elemente implicate. În celula aflată la intersecția dintre fiecare două elemente, scrie tipul de operație ce se aplică în cazul situației analizate:

  • adunare – cele două elemente cooperează, punând în comun atât eforturile, cât și rezultatele,
  • scădere – un element obține ceva de la celălalt și oferă în schimb altceva,
  • înmulțire – elementele creează, generează împreună ceva nou,
  • împărțire – elementele distribuie între ele ceva existent sau eforturi.

Pentru ca această etapă să funcționeze, este important să te limitezi la o singură latură a relației dintre elemente (de exemplu, în cazul relației de cuplu, doar la distribuirea activităților sau la gestionarea banilor, nu și la comunicare sau manifestarea afecțiunii).

De exemplu, dacă situația se referă la presiunea pusă pe familie de rezultatele școlare slabe ale copilului, matricea ar putea arăta astfel

TATAMAMACOPIL
TATAÎMP: eu mă ocup de matematică, tu de românăSCĂ: te joci mai puțin, iar eu te ajut la matematică
MAMAADU: facem tot ce este necesar pentru a rezolva astaÎNM: găsim noi căi de a face învățarea plăcută
COPILSCĂ: mă joc mai puțin și lucrăm la matematicăSCĂ: învăț la română, dacă îmi faci mai des clătite

c. Punerea în ecuație

Întrucât cel mai adesea nu există tabele prestabilite, vom scrie în stânga semnului egal termenii și operațiile aflate deasupra șirului de celule goale, iar în dreapta pe cele aflate sub acest șir:

(TATA face matematică – COPILUL se joacă mai puțin) ~ (MAMA și COPILUL găsesc noi căi de a face învățarea plăcută) ~ (TATA se ocupă de matematică – MAMA se ocupă de română)

=

(MAMA + TATA fac tot ce este necesar pentru a rezolva situația) ~ (COPILUL se joacă mai puțin – TATA face matematică) ~ (COPILUL învață la română – MAMA face clătite)

Orice problemă bine formulată are soluție.

d. Rezolvarea problemei

Ca în algebră, dacă există termeni similari în stânga și dreapta semnului egal, ei pot fi eliminați, fiind deja echivalenți, astfel că ecuația noastră devine:

(MAMA și COPILUL găsesc noi căi de a face învățarea plăcută) ~ (TATA se ocupă de matematică – MAMA se ocupă de română)

=

(MAMA + TATA fac tot ce este necesar pentru a rezolva situația) ~ (COPILUL învață la română – MAMA face clătite)

Aplicând în continuare regulile din algebră, putem desface ecuația mare în două ecuații care să conțină aceiași termeni:

(MAMA și COPILUL găsesc noi căi de a face învățarea plăcută) =

(COPILUL învață la română – MAMA face clătite)

ce poate fi rezolvată prin verificarea faptului că doar prezența clătitelor face învățarea mai plăcută, sau mai pot fi adăugate și alte elemente,

(TATA se ocupă de matematică – MAMA se ocupă de română) =

(MAMA + TATA fac tot ce este necesar pentru a rezolva situația),

ce poate fi rezolvată verificând dacă această împărțire a sarcinilor este suficientă, sau mai este nevoie și de alte acțiuni ale părinților.

Paradoxal, în acest pas este esențială adoptarea poziției NU ȘTIU, pentru a crea posibilitatea identificării, definirii sau negocierii tabelei de răspunsuri concrete, nu prin reactivarea vechilor soluții, ci prin accesarea unora noi.

e. Aplicarea practică a soluției

Odată identificată soluția, ea trebuie transpusă în practică, cu indicarea acțiunilor concrete: când, unde, cine și cu ce va realiza toate acestea.

Concret:

  • Când și cât vor lucra tatăl și copilul la matematică?
  • Când și cât vor lucra mama și copilul la română?
  • Când, unde și cât se va juca copilul?
  • Câte clătite sunt necesare pentru fiecare sesiune?
  • Cine și când cumpără ingredientele pentru clătite?
  • Când și cum verifică cei trei că lucrurile funcționează? etc.

Coaching orientat spre soluții

Jucându-te cu acest instrument, vei descoperi cât de puternic este în facilitarea găsirii unor soluții pentru situații complexe, din viața personală sau cea profesională. Și vei aprecia altfel timpul pe care l-ai petrecut în școală, rezolvând ecuații abstracte ce păreau complet inutile.

Iar dacă vrei să devii coach profesionist, poți urma cursurile școlii de coaching Competent Consulting, pe care le găsești aici.

Related Post

Partajează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eleven − 3 =